După intrarea României în Primul Război Mondial, populația Teleormanului și-a adus contribuția prin efective militare în luptă și prin sprijinirea acțiunilor ce trebuiau să ducă la unirea tuturor românilor într-un singur stat. În eroicele bătălii de la 1916-1918 au căzut în luptă 141 ostaşi din Piatra, în amintirea cărora s-a ridicat monumetul din centrul comunei pe care stau scrise numele acestor bravi eroi.

În anii care au urmat imediat dupa încheierea războiului, viața economică a Romaniei a cunoscut multiple și însemnate prefaceri. Deși în toate ramurile de activitate s-au semnalat stagnări, au fost multe dificultăți, economia românească reușește să se redreseze. În acest cadru, burghezia românească se consolidează față de moșierime, a carei forţă economica și politică scădea neîncetat. Forța moșierimii în economia Romaniei a fost puternic subminată prin înfăptuirea reformei agrare din 1921.

Teama de noi răscoale ţărăneşti care puteau să submineze temelia statului burghezo-moșieresc a făcut ca încă din 1913 cercurile guvernamentale să ia în dezbatere problema exproprierii unei părți a pământului moșieresc. La 16 Decembrie 1918 se publică decretul care prevedea exproprierea, dar definitivarea reformei agrare se face abia în 1921 și se aplică în 1924. Actele de împroprietărire a locuitorilor din Piatra sunt datate cu anul 1924.

Comuna Piatra se împroprietărea astfel:

-pe moşia lui C. Dicu cu 364 ha şi 6625 m²

-pe moşia lui M. Dicu cu 468 ha şi 8581 m²

-pe moşia lui G. Dumitrescu cu 852 ha şi 2557 m²

-pe Fișteica Lisa cu 718 ha şi 0692 m²

Total suprafaţă repartizată comunei: 2403 Ha şi 8455 m²

Lotul tip este de 4,50 Ha. S-au dat cu precădere loturi la doi preoți, patru învățători și opt invalizi. Tot acum se atribuie la 615 locuitori din Piatra locuri de casă în vatra de sat “ Regele Carol al II-lea” în suprafață de 735, 159 m² a 2 lei metrul pătrat. Adică 1470 de lei locul.Odată cu locurile de casă, se stabilesc și suprafețele pentru şcoala de băieți, școala de fete, biserică, primărie, cooperativă, piață, post jandarmi, cimitir, etc, ceea ce arată clar intenția de înființare a unei noi comune.

Și aceasta reformă este incompletă și se desfășoară într-o permanentă luptă dintre proprietari și comisia de împroprietărire. Legea lasă anumite portițe pe care proprietarii le foloseau cu destulă abilitate. Astfel, G. Dumitrescu (Japonu) cerea prin judecătorie să i se plătească hectarul de pământ expropriat cu 3500 lei pentru că “legea prevede că exproprierea nu se poate face decât după o justă și reală despăgubire”. Proprietarii căutau să scoată de sub efectul legii de expropriere suprafeţe pe motiv că sunt mlaștini, curți, teren pentru zarzavat, sau că sunt proprietate a fiilor sau fiicelor acestora, fapt pentru care s-au desfășurat procese de durată.

Lipsa de pământ rămâne problema care preocupă pe săteni în continuare și de aceea în 1934 o parte din aceștia (176) cumpără loturi din moşia satului Stariţa sau Piatra. Loturile sunt în suprafață de 5 Ha la preţuri între 2200-2500 lei, plătite în rate timp de 5 ani (1934-1938).Cu toate limitele și efectele ei negative, reforma agrara din 1921 a declanșat la Piatra un proces de întărire a gospodariei țărănești. În perioada interbelică au loc mari transformări în viața economică a comunei. Se schimbă structura culturilor, au loc schimbări în preocupările sătenilor, apărând preocupari pentru introducerea tehnicii în agricultură, se dezvoltă comerțul, etc. La opt ani după definitivarea reformei agrare, respectiv la 1932, situaţia economică locală se prezintă astfel:Mica și marea proprietate îngloba 5961 Ha terenuri arabile, 486 Ha islaz comunal, 49 Ha viță de vie, 19 Ha grădini zarzavat.

Locuitorii se ocupau în special cu agricultura, lucrau destul de bine pământul făcând arături de toamnă și îngrășându-l cu bălegar, o parte din locuitori se ocupa și cu grădinăritul. Se notează în special extensiunea ce avea cultura bumbacului. Aproape toți locuitorii îl cultiva iar pe străzi se întâlneau necontenit femei torcând bumbac indigen care apoi era țesut în localitate. Cultura s-a intensificat atât de mult încât, la un moment dat, un locuitor a instalat și o mașină de curățat bumbacul de sămânța.

Comuna este destul de progresistă, primarul a instalat lumină electrică pe străzi, în localurile publice și la locuitorii care plătesc o taxă în funcție de puterea lămpilor folosite sau prin contorizare. Uzina electrică avea doar 6 H.P. (aprox. 4,5 kW) insuficientă nevoilor comunei, fapt pentru care s-au dus tratative pentru instalarea unei turbine electrice care să alimenteze și satele din împrejurimi. Exista o carieră de piatră pe islaz la care a fost autorizată exploatarea pentru pietruirea străzilor printr-o decizie a primăriei din 19 august 1933.

La data menţionată, statistica comunei era:

-capi de familie 1615

-agricultori 5936

-meseriași 80

-comercianți 20

-funcționari 4

De aici se observă caracterul pronunţat agrar al comunei Piatra la acea dată.

În această perioadă apar în comună seceri pologarniţe, seceratoare legătoare cu ață de Manilla, pluguri „Porc Mistreț, prășitoare, ralițe, cositori, semănători, vapoare și batoze de treierat, tractoare și chiar automobile.Comuna se schimbă aproape total. Fiind înainte stație de poştă, din 1919, se organizează serviciul de poștă în locuința lui Ioniță Dumitrescu care a fost și diriginte de poștă. Casele lui Gheorghiță Sandu, G. Pârvan, Tuduruș și casa lui Florian Popescu (Făgălan) au fost reședințe ale oficiului poștal. Dintre diriginții de poștă care au avut activități mai îndelungate amintim pe: Dumitrașcu Ioniță, Gheorghe Țacu, Marinescu Alexandru, Ceaușu, Cleciu etc. Din anul 1942 poșta se mută în casa fostei moșierese Marga până la jumatatea anilor 2000 cand se mută în actuala locație din casa Mone.Poşta din Piatra a avut următoarele trasee regulate: Piatra-Seaca pentru legătura cu Turnu Măgurele, Piatra-Zimnicea, Piatra-Bogdana pentru legătura cu Roşiorii de Vede.

În anul 1928 se înființează în Piatra farmacia particulară care și-a mutat sediul în mai multe case. A fost în clădirea lui Iancu Moțodel, Mitică Dogaru etc, iar din 1939 se află în locația în care se alfă şi astăzi.

Tot în această perioadă asistența sanitară capătă caracter organizat. Din mărturiile pensionarului Traian Vlădescu rezultă că în 1926 exista cabinet medical în actualul local al primăriei. Începând cu anul 1934-1935 se construiește local propriu dat în folosință parțial de medicul Creangă, restul construcției fiind continuată de medicul Constantinescu. În acea perioadă activitatea sanitară era desfășurată de către un medic, un sanitar, o moașă și un îngrijitor. Insuficiența asistenței sanitare se răsfrângea direct în starea de sănătate a locuitorilor. Malaria (frigurile) scarlatina, tuberculoza, tetanosul (fălcăriţa) se manifestau permanent și secerau zeci de vieți omenești pe an.

Această perioadă se remarcă și printr-o susținută activitate negustorească. Apar și se înmulțesc în mod deosebit atelierele și prăvăliile. În Piatra, în perioada interbelică au activat 18 ateliere de cizmărie, 8 de croitorie, 18-20 prăvălii în care se vindeau articole diferite. De la stofe la clește și cuie și tot felul de articole necesare traiului au făcut din Piatra un adevrat centru polarizator. Activitatea de comerț era neorganizată, fiecare proprietar procurând marfa care se vindea mai repede și avea căutare rapidă. O largă raspandire o capătă cârciumăritul, ajungându-se la aproximativ 18 cârciumi și cafenele. Creșterea vitelor, ca ocupație de bază a locuitorilor, a determinat apariţia măcelăriilor, care asigurau carne pentru vânzare. Perioada de referință se poate numi perioada când spiritul de comerț se manifestă din plin în această comună. Împlinirea reformei agrare din 1924 produce schimbări și în structura populației, întărind pătura chiaburimii sătești.

Din rândul acestora apar proprietarii de tractoare (aproximativ 10), batoze în jur de 16, 5 mori dintre care două pe apa Călmăţuiului şi trei cu motor. Deţineau mori de apă: Ilie Beznea, Stegaru (Davidescu) şi mori cu motor: Aurică Frățilescu (moară care funcționează și astăzi), Nățoi și Gogoană. Influența mașinistă se concretizează prin apariția unui atelier de fabricat pălării (al lui Ilie Beznea) în care lucrau mai multi angajați și o presă pentru fabricat uleiul la proprietarul G. Dumitrescu (Japonu) în 1934.Apar semne evidente de modernizare a comunei. Medicul Creangă împreună cu conducerea comunei colectează produse și bani pentru construcția unei băi comunale. Astfel, la 5 Noiembrie 1938 se realizase suma de 54.000 lei. Primarul Gheorghe Balcangiu sprijină acțiunea, organizând sectoare cu responsabilități pentru colectarea produselor sau banilor.

În acțiunile de propaganda antifascistă desfășurată de PCR este cuprinsă și comuna Piatra unde în 1943 s-au gasit manifeste în numar destul de mare. De altfel, din declarațiile lui Niță Pîrlog și a altor cetățeni rezultă că încă din 1942 cetățenii din Piatra erau în legătură cu comuniștii din București care îi îndemnau să urmeze PCR. Se amintește despre Gheorge Iliescu, fiu al satului, plecat la Bucuresti în 1916 care a revenit la Piatra şi a vorbit cetăţenilor de faptul că nemţii vor pierde războiul iar comuniştii vor ajunge în fruntea ţării. În acelaşi timp, Bigu Vasile organiza întâlniri în casele sătenilor Vasile Brătianu şi Gheorghe Ilie, unde le vorbea despre necesitatea de a lupta împotriva regimului reacţionar. La una dintre aceste întâlniri au venit jandarmii din comună, participanţii fiind nevoiţi să fugă şi să se ascundă. Acum se pregateşte nucleul care va acţiona în evenimentele de după 23 August 1944.

Revoluţia de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă din august 1944 îi prinde pe pietreni fie înrolaţi în regimentele române ce luptau pe front (de ex. Mirancea D. Stancu a fost cooptat în Divizia Tudor Vladimirescu) fie în partea sedentară, care asigura provizii pentru front.În urma declanşării insurecţiei, judeţul Teleorman avea o misiune destul de importantă. Trupele din judeţ şi gărzile cetăţeneşti trebuiau să dezarmeze unităţile hitleriste cantonate acolo, să se bareze trecerea convoaielor fluviale germane în amonte pe Dunăre, să împiedice deplasarea trupelor hitleriste peste Dunăre.Trebuia să eşueze cu orice preţ planul feldmareşalului Maximilian von Weichs comandantul trupelor germane din sectorul sud-est european de a aduce de la sud de Dunăre trupe germane deasupra Bucureştiului.În planul general de acţiune, comuna Piatra, în care era cantonat Regimentul 25 Infanterie devine punct nodal. Regimentul dispunea de 20 de ofiţeri, 31 subofiţeri, 523 soldaţi, 477 arme Z.B. 13 puşti-mitralieră, 12 pistoale-mitralieră, 16 aruncătoare , 2 tunuri, 40 de cai, 10 căruţe. În ordinul de operaţii 7/27 august 1944 apare înscrisă gruparea Piatra sub comanda Lt.col. Alexandru Ioan, care avea ca misiune supravegherea litoralului cuprins între Suhaia la est şi limita sectorului la vest, atenţiune specială la Suhaia şi Cioara (Năvodari) pe malul Dunării şi să fie în masură să intervină cu o companie întărită la Zimnicea. În interior, sectorul se întindea până la valea Târnavei din cuprinsul moşiei Piatra. Exista şi un subsector Piatra condus de comandantul plutonier grăniceri, cu misiunea de a supraveghea între Ostrovul Cioroiu şi balta Suhaia. În caz de presiune a inamicului, trebuiau să întârzie înaintarea acestuia spre nord, în special pe şoseaua Piatra-Bogdana-Belitori-Roşiorii de Vede.În această perioadă, comuna Piatra a găzduit Regimentul 25 Infanterie P.S. punând la dispoziţie şcoala pentru depozitul de muniţie, locuinţă pentru militari, hrană, etc.

După încheierea războiului, prin Piatra au trecut trupe sovietice care mergeau spre sud. Se prevestea parcă, înfrângerea Germaniei, triumful şi influenţa rusească ce avea să pună stăpânire pe români zeci de ani de acum încolo.