PIATRA-TELEORMAN în “Epoca de Aur” III

Planuri mari care nu au mai apucat să devină realitate

După colectivizare, considerată prima etapă de transformare a ţăranului român în cetăţean socialist, următorul pas, în viziunea lui Nicolae Ceauşescu, trebuia să fie sistematizarea satului românesc. Astfel, la iniţiativa tovarășului, în noiembrie 1969, este înfiinţată „Comisia Centrală pentru Sistematizarea Satelor”. Rolul acesteia a fost acela de a elabora un plan prin care comunele cu peste 5.000 de locuitori, selectate de pe întreg cuprinsul ţării, să fie demolate, iar oamenii, mutaţi în „centre civice”. Centrele, plasate cât mai aproape de marile zone urbane, urmau să capete denumirea de oraşe agroindustriale. În interiorul noilor aşezări civice, aveau să fie construite locuinţe colective (blocuri), magazine, şcoli şi spitale. Distrugerea gospodăriilor ţărăneşți a întârziat însă, datorită mega-proiectelor ale lui Ceauşescu, gen Casa Poporului sau Canalul Dunăre – Marea Neagră, iar satele româneşti au scăpat, o vreme, din faţa buldozerelor. Asta până în 3 martie 1988, când Ceauşescu a făcut publică lista ce viza dispariţia a 900 de comune dintr-un total de 2.705, ceea ce însemna o reducere a numărului satelor româneşti, de la 13.123 la 6.000, până în anul 2000. Mai exact, jumătate din satele româneşti urmau să fie rase de pe faţa pământului.

În 1969, vine  la Piatra o delegație care îi aveau, printre alții, pe Gheorghe Pană – Secretarul CC-ului cu probleme organizatorice adică al doilea om politic din România la vremea respectivă  după Ceaușescu, împreună cu Virgil Trofin – Președintele UNCAP și secretar al CC-ului cu agricultura, pentru a transmite pietrenilor planurile lui Ceaușescu privind sistematizarea satelor.  Acestia au adunat primele informații despre ce condiții sunt la Piatra, pentru a-i face prima imagine tovarășului. Ca o paranteza, Prezidiul Permanent ales de Plenara C.C. al P.C.R. din 12 august 1969, era format din 9 membri: Nicolae Ceausescu, Ion Gh. Maurer, Emil Bodnãras, Paul Niculescu-
Mizil, Gheorghe Panã, Dumitru Petrescu, Gheorghe Rãdulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdet.

Lumea nu stie, dar, Ceausecu a venit de două ori la Piatra, o dată în 1973 a aterizat pe lucerniera de la Gauriciu , în câmp , dar nu a intrat în sat, iar a doua oară în mai 1975 când, tot asa, a aterizat în câmp, la baraj la Gauriciu, l-am adus cu mășinile direct în sala Casei de Cultură ( așa era denumirea Căminului Cultural) și nu a stat decât 45 minute…. Imi amintesc ca era supărat Ceaușescu pentru că cei de la județ se certau între ei, și au deturnat investiitile orașului care trebuia să se facă la Piatra… Când Ceaușescu a venit în vizită în mai 1975, la Piatra déjà se demarase planul de investiții cu olandezii de la Asociația Fermierilor din Olanda  și Asociația Crescătorilor de Vaci din Olanda.

 Păi noi am avut la Piatra, vaci olandeze, eu de ce sunt supărat acuma? Am muncit acolo, nici nu știu c-am fost tânăr, mi-am bătut joc de tinerețea mea și de familie că i-am ținut pe lângă mine că să fac eu, să fie bine la toată lumea, de aia spun că sunt supărat, acum sunt supărat pe mine, știi?

În martie 1988,  Ceauşescu anunţa, în faţa preşedinţilor Consiliilor Populare, reuniţi în Conferinţă Naţională, accelerarea sistematizării rurale, iar urmările nu întârzie să apară:

La Piatra se demolează toate casele dintre restaurantul complexului Consumcoop și pînă la ulița cu casa fam. Repezeanu. 4 case plus  hanul de pe colț  (La MAT –Monopolul Alcoolului și Tutunului – așa cum îi rămăsese numele). În câteva luni se construiește un bloc cu parter și etaj pe locul fostelor case demolate, în vecinătatea Complexului Consumcoop. 800 de apartamente trebuia să se facă… Unde a fost hanul  trebuia făcute două blocuri mai înalte – nu au apucat să facă decât o groapă mare pentru fundație, și a stat așa 25 de ani pînă în 2015 când un cetățean din comună a construit o modernă fabrică de pâine pe respectivul loc. Apoi, pe partea stângă, de la Căminul Cultural pînă la pârâul Strangea , toate acele case și cele de pe vale, spre vest spre Calmatui, ar fi trebuit demolate. Centrala termică se făcea vis a vis de blocul construit.

În plan erau:

800 apartamente, centrală termică, dispensar-spital, fabrică de bere, fabrică de biscuiți, abator-carmangerie care există la Ferma Partidului dar trebuia extins, erau déjà puse în containere trebuia să sosească din Olanda, declarate second hand pentru a nu plăti taxe prea mari la vamă.

În Piatra nu a apucat să se construiască decât un singur bloc, cel din imaginea de mai jos:

La data de 4 aprilie 1978, s-a semnat tratatul de colaborare între România și Bulgaria pentru construirea pe Dunăre a hidrocentralei “Turnu-Măgurele – Nikopole”, mai târziu, proiectul având denumirea de hidrocentrala “Cioara-Belene” deoarece amplasamentul construcției se afla în dreptul celor două localități. În acea zi de 4 aprilie, președintele Nicolae Ceaușescu, a aterizat cu un elicopter în portul de la Turnu Măgurele, apoi, cu un vaporaș, pe Dunăre, a ajuns în locul unde trebuia să se se înceapă construcțiaa pe la 10 am și a semnat acordul împreună cu omologul bulgar Todor Jivkov.

Încă de la orele 3.00 dimineața , autoritățile comuniste au mobilizat în jur de 5000 de oameni din întreg judetul care să-l întâmpine pe tovarăș în zona. Când Ceaușescu a coborât de pe vaporaș, era deja turnată o șosea de ciment care ducea direct în șantier. Și astăzi, acelei șosele i-a rămas numele de șoseaua lui Ceaușescu!

Pentru a construi o hidrocentrală în toată regula, proiectată să fie mai mare decât cea de la Porțile de Fier, în balta de lângă Dunăre au fost defrișate nu mai puțin de 281 de hectare de păduri virgine. S-au construit locuințe, o școală cu etaj, mini-policlinică, cantină, stație PECO, stație de betoane, chiar și remiză de pompieri… Șantierul a durat până în 1984, apoi s-a reluat în 1987. A fost întrerupt definitiv în 1989 din cauza desființării CAER-ului (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) – organizația economică a statelor comuniste din Europa, care era unul dintre creditorii acestui grandios proiect. S-au prăpădit aproximativ 100 milioane de dolari americani pentru acest proiect care nu mai e de actualitate, totul acolo, este o ruină. Termenul limita al proiectului ar fi fost anul 1991.

Investițiile din Piatra erau strâns legate și de investițiile Hidrocentralei Cioara-Belene. Si pentru muncitorii de la Hidrocentrală se făceau cele 800 apartamente, nu numai pentru cei din Piatra. Mai era în proiect o autostradă de la Turnu Măgurele care prelua fluxul de la Hidrocentrală, ajungea la Piatra, trecea pe sus, pe la bâlci, peste câmp spre Gaurici, ajungea la Alexandria, iar acolo, se făcea joncțiunea cu Autostrada Craiova-Roșiori-Alexandria-București care era în plan de construcție…

A venit Revoluția din 1989 sau Lovitura de Stat  căci nu știm ce a fost, și NU s-a mai construit nimic.

De altfel, în 1989 se aprobă un proiect de construcție  (în incinta liceului agricol Piatra ) a unui cămin de nefamiliști cu o capacitate de 100 persoane și care urma să se dea în folosință în iunie 1990. Nici acesta nu a mai apucat să se realizeze.

Puțini știu că, singura fabrică de bere din Teleorman trebuia să se construiască la Piatra. S-ar fi numit Bere de Strangea. Apă perfect pretabilă pentru o bere de calitate superioară. I s-au făcut de nustiucate ori analizele: Perfectă! Cea mai bună apă! În timp ce pietrenii își făceau planuri despre cum va arăta noul oraș agrar Piatra, Anghel Bodârlău – prim secretar de Partid în Roșiorii de Vede și, ulterior, primar al orașului între 1974-1984,  având niște pârghii și fiind bun prieten cu Marin Drăgan – prim-secretar, se ceartă cu Marin Nisipașu– prim vicepreședinte al județului Teleorman , reproșându-i că:

Fabrica de bere de la Rosiorii de Vede

de ce trebuie să se construiască fabrică de bere la Piatra? Să se facă la Roșiori,  iar cea de biscuiți să se facă la Alexandria, că-i reședința de județ…”

Din păcate, pentru pietreni, fabrica se construiește în 1978 la Roșiorii de Vede, sub denumirea Fabrica de bere Roșiori, apoi isi schimba denumire in Teleormanul, Arcina, Robema etc…

 La Piatra ar fi trebuit să se construiască

-Fabrica de biscuiți Piatra,

-Fabrica de bere Piatra ,

-Fabrică de ulei,

-Centrală Termică vis-à-vis de actualul sediul CEC pe aceeași parte a străzii principale,

-Dispensar-Spital unde déjà lucrau 20 de angajați în acea perioadă,

 exista un ICIL (Întreprinderea de Colectare și Industrializare a Laptelui)

-exista Ferma Partidului parte a Gospodariei de Partid– unitate etalon la acea vreme.

 În 1989, România era pe locul 2 în lume, după Statele Unite ale Americii, ca amenajare a teritoriului, noi făcând amenajarea teritoriului după modelul American: parcele mari, trupuri mari, de aia mergea și irigatul ca lumea. Acum ce am făcut? L-am pulverizat în milioane de parcelute și loturi, am distrus sistemele de irigare, că automat, dacă ai distrus organizarea aia pe parcele mari…. Acum se găsesc doi neisprăviți într-o tarla : Eu nu vreau să ud! Și nu mai udă nimeni, că nu are pe unde să treacă… La CAP s-a dat foarte puțin la oameni, asta a fost greșeala cea mai mare! Trebuia să fie un fond mare, dar…Eu de exemplu am luat 25% maxim 30% din salariu, nicioadata 100% adică la un salariu de  26000 de lei cât trebuia să iau când eram Secretar de Județ,  am luat 8000 lei pe lună. Asta a fost, dar n-aveam ce face! Și la fel, la amărâții ăștia la CAP le dădeam așa, cu țârâita… Se repartiza o cantitate la hectar, la retribuire, de exemplu 800 de tone de grâu, apoi , câte norme consumau toți? 50 mii de kg și fiecare primea în funcție de câte zile muncite avea. În bani, la fel, luau și bani și produse dar puțin…

S-a vrut asta, noi dacă rămâneam cu ele, cu CAP-urile, mai eliminam , că aveam multe CAP-uri amărâte, dacă le reorganizăm , puneam oameni de calitate, că aveam omeani, să nu vorbim, apăreau rezultatele…

Păi, numai eu am schimbat 80 de președinți de CAP cât am fost la UJCAP, pentru că atunci erau toți pungașii, toți analfabeții conducători, și ei erau înconjurați tot de d-ăștia ca ei și nu făceai nimic cu ei.  Și am pus oameni de nădejde, nu aveai treabă, îi dădeai un telefon, nici nu aveai grijă că nu se face! Îmi pare rău că am muncit atâta și… s-a ales praful….

Am avut, la un moment dat, 110 ha de livadă, viță-de-vie, plantație de căpșuni…  Pe Geroasa, aveam cais, piersic, măr, cireș și vișin. Au tăiat-o în primăvara 1990! Păi nu l-am înjurat pe Sandu? (cumnatul meu, fratele soției).Veneam de la Alexandria, iar la Piatra mă întâlnesc cu tractoare care trăgeau caișii ăia cu caisele în pârg domne..L-au tăiat cu drujba și trăgeau de ăla cu crengi cu tot, îl duceau în sat! Și zic:

-Bă, ce faceți voi mă?

-Păi am tăiat livada!

-Păi ați pus-o voi mă? ‘tu-va muma!

-Și tu, ce cauți mă? (către Sandu, că l-am luat pe el că mi-a sărit în față)

-Păi eu să nu iau? Ce, eu sunt mai prost?…

-‘Ți-ai dreacu, ați pus vreunul vreun cais mă, puturoșilor?

-Acum, copiii voștri ce-or să mai mănînce mă, voi ce mâncați? Un rahat o să mâncați, ‘ți ai dreacu de demolatori.

A fost urât ce s-a întâmplat, păi ce, mai era vreo ordine în țară în momnetele alea?

Partea I Partea II Partea IV

Gallery | This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

2 Responses to PIATRA-TELEORMAN în “Epoca de Aur” III

  1. Florin Capalb says:

    Îmi place seria aceasta Piatra-Teleorman în „Epoca de Aur”

    Like

    • sg says:

      Sunt povesti frumoase dacă are cine sa le spună. Încercăm sa adunăm cat mai multe, ca să nu se uite. Mai ales cele care au avut un impact pozitiv asupra dezvoltării comunei noastre…

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s