La 1900, în lucrarea intitulată “MATERIALURI FOLKLORISTICE CULESE ȘI PUBLICATE SUB AUSPICIILE MINISTERULUĪ CULTELOR ȘI ÎNVĒȚĂMÎNTULUI PUBLIC” ( Grigore George Tocilescu 1850-1909) găsim un text în versuri cules de către Christu N. Țapu, de la Marin I. Baban din Piatra Teleorman. Textul a fost spus în 1897 de către lăutarul Marin Baban, ( nu am confirmarea dar eu bănuiesc că la momentul “interviului”, rapsodul nostru nu avea cum să fie vreun puștan, pentru că atunci când umbli de-a latul și de-a lungul țării să aduni folclor, în primul rand îi cauți pe cei bătrâni,deci personajul nostru sa fi avut peste 50 de ani vârsta adică născut pe la ~1850) străbunicul regretatului George Baban, iscusit fierar din comuna Piatra județul Teleorman.

Textul este foarte interesant, și spune povestea locului, povestea unui tânăr pescar care aproape că reușește prin curajul său să rupă blestemul apelor Vidrosu. Deși nu știm cu siguranță despre care râu Vidrosu este vorba, îmi place să cred că este vorba chiar despre
pârâul Vidrosu de la noi din sat, care se varsă în Călmățui înainte de podul Lisii, pârâu care se formează din cateva izvoare de apă naturală printre care Strangea Mică și Strangea Mare. Cu siguranță că, acum câteva sute de ani, izvoarele care formau Vidrosu erau mult mai multe și mai abundente și ce vedem noi astăzi, pârâul Vidrosu – este doar o amintire a ceea ce ar fi putut fi odinioară un râu în toată regula…

În credința populară a pescarilor de pe malul Dunării, Vidra (Vidrosu din text) era un duh rău care sălășluia pe fundul apelor și care se hrănea cu tot peștele acelor ape, pește care, evident nu putea fi niciodată prins de către pescari.

Fóīe verde de cicóră
Tot din sat din Filișóră
La casele luī Vióră
Frumósă masă mī-e 'ntinsă
Dar la masă cine 'mī șade?
Vr-o cin-deci de năvodarī,
Vr-o șapte-opt lopătarī,
Cu treī, patru ghicitorī,
Să dea cu ghicitorile
Să nu bată vēnturile, 
Ca să prindă peștele.
Iar la capul meseī de la deal, 
Șade Antofiță cel bētrîn,
Iar la capul meseī de la vale,
Șade Antofiță cel tinēr,
Nicī nu bea nicī nu mânca,
Numaī cu ochī se uita.
Strigă Antofiță cel bētrân:
- Antofiță, fiul taīchiī, 
De ce nu beī, nu mănâncī,
Numaī cu ochī te uițî?
-De stătușī de mē' ntrebașī, 
Maī cu dreptu spune-țī-aș?
Să-mī daī, taīcă, vasele, 
 Vasele, năvódele,
Ca să-mī vênez peștele;
Cu peștele nunta să mī-o 
[nuntesc, 
Cu sângele casa s'o văruesc.
-Bine, să țī dau, taīcă vasele, 
Vasele, năvódele,
Dar tóte apele să le vênezī, 
Bălțile cu rațile,
Numaī 'n Vidros să nu te ducī
Că 'ī o apă cam spurcată 
Și de pește lăudată;
Că Vidrosu-ī cam adânc, 
Cât din cer pênē-n pămînt.
Îi dete vasele, năvódele,
El nicī o apă nu vênă, 
Ci drept la Vidros plecă.
Dete o tónă, dete douē, 
Nu prinse nicī un rac
De perpeleac,
Nicī baboī de saramură,
În matița nevoduluī
Prinse puīu vidriī,
Afară că mi-l scotea,
Mi-l scotea de mi-l lega,
Îl bătea și-l chinuīa,
De pește că'l ispitea.
Când Vidrosu țipētu audīa,
Cu apa 'n cap că 'mī venīa
Cu talazu cât casa, 
Luī Antofiță striga:
- Măī Antofiță al luī Vióră, 
De ce'mī bațī puīu
Îl căsneștī
Și-l ispiteșī?
Dă'mī drumul puīuluī,
Să-țí daū drumul peșteluī,
Moruniī ca bivoliī,
Ștucīle ca vacīle,
Antofiță dacă audīa,
Drumu puīuluī că da
Dar Vidrosu ce făcea?
Cât pește 'n Vidros că erea
Tot în năvod că-l băga 
Și pe toți că 'ī îneca!

Textul este redat așadar, exact cum l-a reținut lăutarul pietrean probabil de la alți lăutari sau chiar de la părinții sau bunicii lui, adică celebrul “viul grai”:

Textul redat de bătrânul lăutar pietrean este o varianta mai simplificată dar cu același mesaj a unor alte cântece culese tot din zona noastră, de la lăutari din Roșiorii de Vede pe care am să le las mai jos pentru cei care vor sa le compare:

Și ca să ilustrăm și cu niște imagini nu chiar așa de vechi în comparație cu vechimea acestor legende, totuși, de acum ~60 de ani, iată cum se prindea peștele de către navodarii CAP ului din Suhaia, pe balta Suhaia in 1961: