Trebuie sa ne mobilizăm!

România este țara din UE cu cel mai mare număr de victime omenești rezultate in urma accidentelor auto. Asta nu mai e o noutate, o tot auzim pe la tv , prin ziare, pe internet, și nu cred că există careva printre noi care sa nu fi pierdut pe cineva drag (famile, prieteni, cunoștințe, colegi etc) din cauza acestor accidente care din păcate devin tot mai dese. Întrebarea firească este “ce e de făcut”? Ce putem noi să facem (autorități locale, sau chiar simpli membri ai comunității), ce măsuri urgente ar trebui luate imediat? Ce face poliția, administratorul de drumuri, toți cei implicați direct in această problemă spinoasă? Sunt întrebări la care probabil cunoașteți răspunsul dar, eu personal nu mă mulțumesc cu acceptarea lui. Desigur că, cel mai ușor ar fi sa nu ne mai chinuim noi sa re-inventam roata, ar trebui sa ne uităm “peste gard la vecini” și să ne inspirăm cu vedere la măsurile luate de aceștia în combaterea accidentelor, măsuri ce ar trebui să ducă la reducerea pierderilor de vieți omenești..Voi incerca sa scriu aici din experiența mea de șofer / biciclist / pieton, atât în țară cât și în străinătate ce măsuri pe termen scurt și mediu/lung) cred că ar fi necesare pentru a reduce comportamentul neadecvat al multor șoferi de pe străzile din Romania. Deși este trist și frustrant când alții se pregătesc să exploreze mai bine spațiul cosmic, construiesc laboratoare ultramoderne in care cercetează diverse boli sau viruși la care inca nu avem antidot, fac pași importanți în conservarea vieții pe pământ etc , noi , românii ne confruntăm cu probleme care nici macar nu ar fi trebuit să existe daca am fi fost un pic mai atenți in jurul nostru.
În primul rand cred că noi “am uitat” ce este acela un standard. În orice domeniu ne-am afla, calitatea – frumosul prin simplitate care se obține prin respectarea unui standard – la noi parcă nu mai există. Uneori am impresia că ne îndreptăm spre lumi din categoria 3, nici nu zici că suntem “remorcați” de cele câteva țări (care nu știu cât vor mai rezista gâfâind cu de-alde noi ) prin atât de hulită Europa.
Observ o așa de mare risipă de resurse in Romania, o administrare de fonduri atât de precară și, cel mai grav o nepăsare de neînțeles din partea comunităților locale care pare-se s-au obișnuit cu situația. In loc să schimbăm ce nu merge, noi încă ne mulțumim cu “bine că nu e mai rău “
Credeam că “Destepta-te române” e un îndemn însă tind sa cred că e mai degrabă un blestem. Un vis urât care nu se mai termină niciodată.

As vrea sa revin la accidentul auto foarte grav care s-a petrecut duminica trecută în zona benzinăriei. După cum se observă pe filmare, vina este clar a șoferului care a virat brusc fără semnalizare către benzinărie, ne observând că din sens opus se apropia o motocicleta. Mulți comentatori s-au grăbit “să-l omoare cu pietre” pe șofer, care a greșit grav și evident că va plăti pentru cea mai grea lecție de șoferie învățată pe propria-i piele. Însă, fără a încerca de a-i diminua vina șoferului, trebuie sa observam un aspect foarte important din acea filmare: motocicleta circula cu o viteză foarte mare in interiorul localității, loc unde ar fi trebuit să aibă 50km/h.

Am făcut două capturi de ecran una la începutul secundei 51 și alta la momentul impactului – la începutul secundei 52. Timp in care motocicleta a rulat o distanță considerabilă. Pentru că nu pot sa măsor distanța la fața locului, am incercat sa apreciez și m-am și verificat cu măsurarea distanței pe google maps, vedere din satelit (aeriană de fapt) unde măsurătorile mi au dat cam 25m din dreptul porților lui nea Sandu Barbãlatã până la partea din stânga (locul impactului) a intrării în benzinăriei. Inițial, aproximasem o distanță de 30 de metri…
Acum, cu niste calcule extrem de simple de matematica, de transformare a vitezei din metri pe secundă în km pe oră așa cum suntem obișnuiți, obținem următoarele variante:

30m : 108km/h
25m : 90 km/h


Dacă ar fi avut 60 km/h , într-o secundă ar fi trebuit să parcurgă 17m ceea ce nu se întâmplă, distanta respectivă este mai mare de 20 m clar.

Acum, motociclistul a plătit și el un preț foarte scump (eu sper sa se refacă complet și să învețe ceva din lecția aceasta) pentru decizia lui de a se baza pe faptul că , având prioritate poate sa circule “un pic peste” lăsând frâu liber senzației supreme pe care ți-o dă o motocicletă sport.

Veți spune că da, dar oricum și la 60 km pe oră și la 85-90 cât cred că a avut motocicleta, tot șoferul este de vină și impactul tot grav ar fi fost. Corect, însă una e sa te ciocnești la 60 și alta e la 90… Este?

Și, cu toate acestea vă spun sincer că și motociclistul ar fi avut altă soartă daca “cineva” ar fi luat măsuri mai devreme în legătură cu acest fenomen: VITEZA.
Este foarte ușor să picam în această capcană, avem mașini puternice, noi, care sunt o plăcere să le conducem, motociclete sport care accelerează instant de la 0 la 100, va spun sincer pentru că și eu sunt tentat sa ” îi dau ” deși mi-am făcut o obișnuință, circulând mult pe autostradă, o pun pe auto cu viteza maximă, îi mai dau un extra 5 mile peste și … I’m good to go! 🙂 iar în sate, tot timpul îmi mențin viteza maximă cerută de locul respectiv, nici o milă in plus sau in minus. Nu am niciun stress sau grijă că mă va taxa vreo cameră de viteză, nu ajung nicăieri mai repede sau mai târziu, sincer, nu câștigi mare lucru daca “ii dai peste” nu ai decât de pierdut, precum în cazul motociclistului…

Acum, e clar că la noi, la nivel național nu prea se iau măsuri de combatere a acestor fenomene, drept dovada multitudinea de cazuri de acest gen… pentru mine este clar că cineva nu își face treaba pentru care e plătit, nu există responsabilitate și mai grav, cred că există multă incompetență.

La nivel local, va spun sincer, eu daca as fi făcut parte din administrația locală, să fi fost unul dintre cei care au treabă pe acolo, eu nu as fi fost mulțumit cu ” ce sa faci, n-ai ce face” . As fi testat toate metodele de a încerca să rezolv problema local, daca văd că “de sus nu vine nimic” stai dom’ne așa, că avem deja multe cazuri de accidente în interiorul localității, soldate cu decese în anii trecuți și cu victime în stare gravă recent, iar situația nu pare roză nici pe viitor…

Imposibil sa nu găsești “o portiță ” să poți să rezolvi sau sa ameliorezi situația… Daca nu facem NIMIC acum, data viitoare (și veti vedea că vor mai fi cazuri) victima ar putea fi ORICARE dintre noi, fie că suntem pietoni, bicicliști sau șoferi…

Bun, ce putem face ? Sau mai bine zis , de ce alții au făcut ceva in acest sens iar noi nu putem?? Soluții există, de la o mai bună și intensă semnalizare a locurilor cheie de pe drumuri, marcaje, semne de circulație, semafoare inteligente, avertizări radar cu panouri de afișaje a vitezei, până la așa numitele " insule de calmare a traficului1” sau într-un final, soluții mai costisitoare dar foarte eficiente: camere radar fixe ! Gânditi-va bine: o amendă de vitează o plătești și data viitoare vei fi mai atent, îți vei îndrepta comportamentul, dar o rotulă distrusă te va lăsa șontorog toată viața! Am mai spus-o și cu altă ocazie, un drum lung drept și larg cum este cel de la noi, și cum întâlnim în multe locuri din Romania, coroborat cu lipsa semne de circulație dese, marcaje specifice etc, este practic o invitație la viteză/depășiri etc . Mai ai și 20 de ani (deci experiență minimă) și o mașină mai acătării….. ingrediente destule pentru tragedii de genul!
Revenind, niște semne de circulație pe ambele sensuri de mers care sa ți reamintească tot timpul limita maximă de viteza, depășiri interzise, presemnalizare treceri de pietoni etc marcaje pe stradă, linii continue unde este cazul, ar fi primul pas pe care autoritățile locale ar trebui sa le ceară ( eventual să și sugereze suportarea costurilor, pentru că e spre beneficiul nostru, celor ce trăim în localitatea asta in primul rând) . O schimbare cât de mică ar avea un impact major. E de bun simț, in primul rand, denotă implicare, și că îți pasă de cetățenii tăi.
Pe termen mediu și lung ar trebui încercat să luăm administrarea drumului ce tranzitează localitatea. Sa se hotărască local instalarea acestor insule de calmare a traficului, care presupune strâmtorarea benzilor de circulație în dreptul trecerilor de pietoni, la, intrarea în localități, cu presemnalizare și semnalizare adecvată, instalarea acelor mici scuaruri care sa împiedice șoferii “grăbiți” să depășească in localitate, ridicare lentă de nivel in dreptul locurilor intens circulate ( școli, centru comercial, târgul comunal) supraveghere video (care există deja) dar care să aibă și un efect punitiv când este cazul, adică autoritatea locală să poată da amenzi pentru încălcarea acestor “viitoare reguli “…
Nici nu vreau sa mai aud scuze de genul, “nu sunt bani”. Am văzut cu toții ce sume de bani se aruncă pe niște “modernizări” care ar trebui sa fie un moment de bucurie pentru comunitate, nu de discuții interminabile și acuze de tot felul.
Dăm o grămadă de bani pentru nustiu ce reabilitare și chiar nu putem să cheltuim mult mai puțin pentru a ne putea salva viața mai târziu? Gânditi-va bine, domnilor direct respinsabili! Aveți toate pârghiile in mână și puteți să faceți ceva cu adevărat util!
As vrea sa precizez că intenția mea nu este sa aduc reproșuri nimănui, nu vreau nici să se înțeleagă că vreau sa spun eu cuiva cum să-și facă treaba, ce vreau eu sa subliniez este că trebuie sa reflectați, pentru că ceea ce faceți sau NU FACEȚI vă (ne) va afecta in mod direct în mod sigur mai devreme sau mai târziu!

PS: se anunță asfaltări de ulițe, ceea ce este un lucru extraordinar, in sfârșit, vom scăpa de celebrele noroai! Dar nici nu vreau să mă gândesc la ce șouri de raliuri vom fi martori daca nu plănuim bine de pe acum ce trebuie făcut!

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

3 Responses to Trebuie sa ne mobilizăm!

  1. Dragos Alin says:

    De vină în cea mai mare parte e tineretul și fără supărare , mămica și tăticul care le cumpără boliduri ultimul răcnet

    Like

Leave a comment