COBWEB

Era vacanța mare, iunie 1989. Zi de vară, arșiță…

Pe marginea drumului de pământ și cu pietroaie de râu pe alocuri, care unea ulița cimitirului (actuala strada Garoafei) cu CAP Scânteia erau plantați niște caiși care făceau niște caise mari foarte bune la gust. Nu apucau să se împârguiască bine că le și încercam pentru ca dacă nu eram noi, le luau alții, așa era atunci … . Ajungem acolo, eu, Țepelin, Marius Coltuc (celebrul avocat de la noi din sat), Adrian Cremeneanu, Dan Pârvan (Marțafulea) Dan Ignat zis și Pătăleață (RIP)…
Ne suim în pom și ne punem pe treabă, caisele erau într-adevăr imparguite, aromate dulci acrișoare, tocmai cum ne plăcea nouă. Nu trec 5 minute si, printre frunze, deodată încep să zboare bolovani și pietre…Nu știam ce se întâmplă, eu am crezut ca vreo unul dintre noi nu se urcase in pom si dădea cu pietre sa trântească caise.

“S-a copt caisilii mă? Ie caișii voștri mă?  jos, fir-ați ai dracu’. Al cui ești mă?” Urla fiara în timp ce, pe lângă noi, zburau bulgări de pământ și pietre. Era Minică Precup – pândarul ceapeului , un om mic de statură, oșcăit, iute și mânios care-și petrecea tot timpul cu ghioaga-n mâna pe tarlaua CAP ului. Eu, Coltuc și Adrian eram suiți mai in varf, Adrian și Coltuc au sarit de acolo de sus și au fugit prin lanul verde de orz din spatele morii. Dan Pârvan la fel. Eu nu am avut curaj mai ales că, cu câțiva ani în urmă, căzusem tot dintr-un cais si îmi fracturasem ambele mâini! M-am urcat și mai sus să mă pierd în frunziș. Tepelin si Pătăleață erau mai jos, culegeau de pe poale și au fost primii luați în primire de către Minică.Jap jap două bețe la picioare și Pătăleață cade secerat din pom. Acolo jos, Minică îi mai trage una în burtă lui Pătăleață, ăsta începe să plângă și apucă să i zică lui Minică:

“Sunt baiatul lui Ivan Ignat nea Minică, nu mai da!”
-Al lu’ Ivan? Întreabă Minică mirat, nevenindu-i să creadă că trebuie să se oprească din bătaie.

-Hai, fugi d-aici, du-te acasă!

Ivan, tasu’ lui Pătăleață, era șofer pe camion la CAP Nicolae Bălcescu. Se cunosteau… Așa a scăpat Pătăleață doar cu câteva bețe încasate. Turbat, Minică se năpustește asupra lui Țepelin. Țepelin, baiat educat, de București, a crezut că poate sa stea de vorbă cu turbatul. Nu înțeleg de ce ( bine, acuma știu, de gâscă, lol) nu a fugit cât timp Minică era “ocupat” cu Pătăleață. N-a apucat să scoată două vorbe caci pândarul din două bețe rapide l-a și pus la pământ pe Tepelin. Încă câteva lovituri și a început si Tepelin sa plângă și la un moment dat si-a încercat și el norocul: “nea Minică nu mai da, sunt nepotul lui Mărin Pascu “

Mărin Pascu – tasu-mare lu’ Tepelin – “Tate”, cum ii zicea el, era magazioner la Ferma Partidului, un “nimeni” pentru Minică. Ba chiar cred că asta l-a asmuțit și mai tare pe Minică. Cei care lucrau la Ferma Partidului erau “mai cu mot asa”… Au urmat vreo 2-3 minute de lovituri de băț asupra bietului  Țepelin, săracul ce bataie a mâncat, cred ca nu-i mai trebuie caise nici până în ziua de azi!

Cât despre mine, am avut noroc, plângeam pe înfundate să nu își dea seama monstrul că mai e unul sus…