Shaorma Piatra. La Mihai. I-aș da 3 stele Michelin.



E o vorbă, la mâncăruri, ca și la altele, gusturile nu se discută. Eu când ajung prin alte zări și am ocazia, încerc să văd cât de bună e … șaorma locului. Așa am ajuns să țin minte cele mai bune șaorme pe care le am mâncat vreodată în diferite zone ale lumii precun Istanbul pe malul Bosforului in the Market, in Hamburg la Sphinx Döner Landwehr
In nordul Londrei la Wood Green la Kervan Sofrasi, în Enfield Town, la Aksular, chiar și bombele de restaurante din Batha – Riyadh șaorma la 1 riyal ( aprox 1 leu) etc… dar niciodată nu am sa uit două locuri din București care mi au rămas la suflet și, din păcate nu mai există astăzi… Una era saormaria din Regie de la podul Grozăvești prin 1998 unde deschisese un băiat de peste Prut iar ulterior au preluat afacerea frații Dani și Vivi Slavu din Piatra. Nu știu ce rețetă aveau băieții ăștia dar pentru mine era ceva addictive.
Alt loc pe care nu am cum sa-l uit, era o saormaria prin 1996 – a unui turc, pe bulevardul Timișoara din București colț cu strada Brașov exact pe diagonală cu mall ul Plaza. Plaza nu exista pe atunci. Era “circul foamei” așa i se spunea la scheletul sinistru al clădirii pe care nu a mai apucat Ceaușescu să o termine… bine, erau mai multe de genul ăsta în perioada aia gri a anilor 90 in București.
Eh, deci pe colț acolo, era un mic bazar, cu dughene care adăposteau păcănele, patiserii, haine chinezești gen Mike, Rebook și Adibas ( pentru că la început atunci, după revoluție, chinezii nu știau ce-i așteaptă în România, și au fost prudenți au băgat mai întâi produse “similare” ca denumire, să fie acoperiți in caz de “ceva”. După aia, când s-au prins ei cum stă treaba la noi, au adus vapoare întregi direct cu Nike, Adidas, Reebok etc. Asta până s-au trezit Nike.com, Adidas.com și alții și au construit molurile și au intrat oficial și in Romania.

Eh, și dintre toate barăcile alea insalubre pe care mai târziu le-au trântit alde Băsescu cu buldozerul…era una, asta a turcului care făcea cea mai bună șaorma din București pe care o știam eu . Și acolo lucrau frații gemeni din Piatra- Mihai și Cristi ( Bebi- cum îi știm noi de mici)
Băieții ăștia deci, au învățat de la început, de atunci cum să facă o șaorma adevărată. Direct de la sursă cum ar veni… pentru că șaorma e Turkish dish….I se mai spune Shawerma sau Döner –
Bucăți de carne ( pui sau vită) mari și mici sunt puse pe o țepușă lungă metalică , se învârtește la foc mic și când carnea este gata, se taie cu o sabie mare bucățele subțiri gen frunză. Este servită în lipie, în pâine sau la farfurie cu salată roșii castraveți (murați) ceapă varză etc asezonat cu diferite sosuri și cartofi prăjiți.

Cuvântul doner vine de la dönmek care înseamnă a învârti, a răsuci.










Mihai a fost primul care a deschis o saormaria la Piatra vis a vis de Dan frizerul, apoi de vreo doi trei ani a ridicat o construcție lângă complex .

La Mihai șaorma aia de pui este senzație, foarte foarte bună, are gustul ăla de acum 25 de ani însă nu numai eu, cu toată lumea cu care am vorbit a lăudat calitatea gustul autentic și prospețimea produselor de acolo.

Chicken döner wrap, ketchup, chilli, garlic, mayo, salad, take away please 🌯 💕
Se servește în parc, la Căminul cultural pe o bancă, împreună cu un Pepsi la ciob. Deliciu. Poftă bună!

Și nu, nu aruncam nimic pe jos prin parc, cum “se obișnuiește”… Ambalajele le punem frumos in coșurile de gunoi dotate cu saci negri pentru ca cei de la primărie să le poată colecta mai ușor!

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

1 Response to Shaorma Piatra. La Mihai. I-aș da 3 stele Michelin.

  1. Nonickname's avatar Nonickname says:

    Foarte frumos articolul vine la pachete cu o relatare adevărată !

    Like

Leave a comment