Însufleţiţi de ideile „Proclamaţiei de la Islaz” unde au văzut înscris desfiinţarea clăcii, locuitorii din Piatra au acţionat cu hotărâre pentru triumful revoluţiei. Din documente rezultă că au fost printre primii care au depus jurământul pe constituţie şi într-o atmosferă entuziastă au ars Regulamentul Organic. Adeziunea la revoluţie a fost deplină şi definitivă. Astfel, când trupele străine au intervenit în ţară pentru înăbuşirea revoluţiei, la Piatra s-a organizat o puternică rezistenţă post-revoluţionară care s-a menţinut în tot cursul lunilor septembrie-decembrie 1848, continuând şi în anul următor. Documentele arată că la Piatra a avut loc unul dintre cele mai dramatice episoade ale rezistenţei post-revoluţionare.

În ziua de 5 octombrie, noul administrator al judeţului, Alexandru Cocărăscu, impus de puterile cotropitoare, insoţit de cpt. Costache Arion, comandantul Roţii a V-a din Divizionul al III-lea de la Zimnicea, şi un detaşament de 30 de soldaţi s-au îndreptat spre satele Viişoara şi Piatra ai căror locuitori nu vroiau să primească nici poruncile cinstitei căimăcămii, nici ale excelenţei sale, comisarul împărătesc, ţinând numai pe cele ale căzutului guvern. Cum a ajuns la Piatra, administratorul venit să-i povăţuiască pe săteni să primească noile porunci ale stăpânirii, a fost înconjurat de 400-500 de ţărani. Aceştia au început „a striga într-o glăsuire” că nu se supun noilor porunci, atacând totodată soldaţii cu pietre şi ciomage. Soldaţii deschid focul, dar sătenii din Piatra şi Viişoara devin tot mai îndârjiţi, în ajutorul lor venind şi ţăranii din Căcănău (Vânatori) şi Lisa. Înfricoşat, administratorul trimite un dorobanţ la Bucureşti să înştiinţeze căimăcămia de cele ce se petrec la Piatra, iar pe un altul la Zimnicea după întăriri. Timp de 15 ore , de la 10 dimineaţa până la 1 noaptea, ţăranii sunt stăpâni pe situaţie. Nopatea târziu, după ce soseşte comandantul divizionului al III-lea de la Zimnicea cu întăriri, ei se retrag. Dar, cu aceasta nu a luat sfârşit rezistenţa pentru că pietrenii au plecat prin satele vecine să îndemne pe locuitori să-i însoţească pentru a-i ataca pe soldaţi. La acest apel au răspuns ţăranii din Suhaia care s-au adunat la Viişoara şi au plănuit să atace divizionul românesc de la Piatra apoi, împreună cu grănicerii de pe Dunăre să meargă în tabăra lui Gh. Magheru de la Râureni, iar de acolo sa se întoarcă cu toţii asupra oştirilor străine. Dar, pe 10 octombrie, în ajutorul dorobanţilor vine o trupă de cazaci iar seara, soseşte la Piatra şi o trupă armată otomană comandată de Mehmet Paşa. În asemenea condiţii, rezistenţa slăbeşte şi se fac arestări. Sunt arestaţi 51 dintre care 18 sunt duşi la Bucureşti şi anchetaţi pentru nesupunere şi împotrivire. Printre cei arestaţi se aflau: Ioan Moise, Dimitrie Velea şi Dragomir Velea din Piatra. Au urmat măsurile represive asupra participanţilor la acţiunea post-revoluţionară de la Piatra. În iunie 1849, Sfatul Administrativ extraordinar al Ţării Româneşti a hotărât ca locuitorii vinovaţi din Piatra şi Suhaia să plătească drept despăgubire suma de 996 lei, reprezentând „productele şi furajele primite de comanda de ostaşi otomani care în luna octombrie 1848 fusese trimisă aici pentru potolirea răzvrătitoarelor mişcări”.O parte dintre cei arestaţi sunt întemniţaţi la Mânăstirea Văcăreşti, dintre care, se regăsesc pe listă: Ioan Moise, Dimitrie Velea şi Dragomir Velea din Piatra.

Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859 este primită cu multă bucurie de catre teleormăneni, vazând în aceasta, chezăşia tăriei şi dezvoltării viitoare a ţării.

Legiuirile din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza deschid larg poarta dezvoltării României şi în acest cadru se dezvoltă şi se transformă şi comuna Piatra. Secularizarea averilor mânăstireşti (n.a. Secularizarea averilor mânăstireşti sub Cuza-Vodă din 1863, când s-au luat din mâinile călugărilor greci un foarte mare număr de moşii, ale căror venituri – dela un capital de vr´o 800 milioane – trecură în stăpânirea Statului.) şi legea rurală adoptată la 14/26 august au avut menirea să schimbe soarta şi viitorul oamenilor din această localitate. Prin legea rurală se eliberau ţăranii de sarcinile feudale (clacă, dijmă, podvezi, etc), se desfiinţau monopolurile feudale înăuntrul satelor. Timp de 15 ani, ţăranii erau obligaţi să achite drept preţ de răscumpărare a clăcii şi a celorlalte sarcini feudale între 51 lei şi 36 de parale şi 133 de lei, în funcţie de regiunea şi categoria în care se încadrau. La suma datorată se mai adăuga o dobândă de 10% anual. Legea prevedea ca sătenii din Ţara Românească, pălmaşi sau toporaşi lipsiţi de vite de tracţiune, să primească 4 pogoane şi 15 prăjini (20578 m²). Mijlocaşii cu doi boi şi o vacă trebuia să primească 7 pogoane şi 19 prăjini (35755 m²) iar fruntaşii cu patru boi şi o vacă aveau dreptul la 11 pogoane. Văduvelor, nevoinicilor şi sătenilor neclăcaşi nu li se dadea decât loc de casă şi grădină, iar însurăţeilor li se dădea „facultatea de a se strămuta pe moşiile statului”. Se prevedea ca pământul expropriat să nu depăşească două treimi din întinderea moşiilor şi se menţiona că pădurile nu intrau în această socoteală. Legea mai prevedea dreptul de comasare a loturilor risipite, ceea ce permitea proprietarilor să-şi aleagă terenul cel mai fertil. După cum se ştie, reforma agrară nu a fost înfăptuită niciodată complet. Datele despre comuna Piatra atestă pe deplin afirmaţia de mai sus. În tabloul din plasa Marginea cu numărul foştilor clăcaşi, pământul ce li s-a dat, suma despăgubirii şi darea anuală, la nr. crt. 31, sunt înscrise date privind comuna Piatra. Astfel, au fost împroprietăriţi:

170 de săteni fruntaşi cu 857 pogoane,

196 mijlocaşi cu 702 pogoane,

99 pălmaşi cu 210 pogoane,

23 de săteni cu 8 pogoane pentru locurile de casă.

În total au fost împroprietăriţi 488 ţărani cu 1777 pogoane. Biserica primea 68 de pogoane. Capitalul despăgubirii pentru sătenii fruntaşi era de 154.147 lei, pentru mijlocaşi 114.366 lei, iar pentru pălmaşi 49.005 lei. De aici rezultă clar, că la Piatra un fruntaş primea 5,04 pogoane în loc de 11 cum prevedea legea, mijlocaşul primea 3,58 faţă de 7, iar pălmaşii 2,12 faţă de patru.

În asemenea condiţii lipsa de pământ se va resimţii în continuare, iar ţăranii din Piatra vor fi nevoiţi să apeleze din nou la arendaşi sau moşieri pentru a lucra suprafeţe de pământ care sa le satisfacă cerinţele familiilor.

Pentru că legea rurală prevedea pentru însurăţei dreptul de a se aşeza pe moşiile statului, în Piatra s-a hotărît înfiinţarea unei noi comune denumită Stariţa. Prin actul (Proces verbal al comisiei ad-hoc) cu data 5 august 1878 se prevedea înfiinţarea unei noi comune de 120 de familii de pe locul numit Groapa Renţei, până la locul numit Groapa lui Osman. Vatra satului trebuia să se aşeze la nord de fântână unde era conacul proprietăţii. Actul s-a aprobat la 22 octombrie 1878. La 16 aprilie 1880, inginerul hotarnic este autorizat să delimiteze pământul cuvenit noilor împroprietăriţi pe moşia statului Stariţa sau Piatra. Primarul a prezentat actul de împroprietărire din 5 august 1879 cu numele a 38 capi de familie. S-au alocat câte 10 pogoane în ţarină, respectiv 380 pogoane. Pentru şcoală, biserică şi cimitir s-au dat 36 pogoane, iar pentru localuri publice şi conac s-au dat 14 pogoane. Măsurătoarea s-a făcut cu metrul legal al Franţei. Transformarea hectarelor în pogoane s-a făcut având la bază stânjânul „Sărban Vodă” egal cu 1,9665 m. Nici aici nu s-au respectat prevederile actului de împoprietărire pentru că cei cu patru boi au primit numai 5 pogoane şi o prăjină, având ca sumă de răscumpărare 60 de lei şi 18 parale, cei cu doi boi au primit trei pogoane şi 14 prăjini cu suma de răscumpărare 38 de lei şi 36 parale, iar cei cu braţele, două pogoane şi trei prăjini suma de răscumpărare 33 de lei. Văzându-se cu drepturile încălcate, ţăranii au deschis proces împotriva fraţilor Cantacuzino, arendaşi, bănuind că aceştia nu au declarat întreaga suprafaţă a moşiei.

Noua aşezare „Stariţa” se găsea la aproximativ 10km de Piatra, pe drumul de câmp dintre Piatra şi Alexandria.

Denumirea satului provenea de la numele moşiei pe care se găsea conacul stareţei ce se ocupa cu strângerea dărilor.Fiind situată la distanţă mare de Piatra şi Alexandria, cu populaţie puţină, nu a putut să realizeze condiţii optime de viaţă şi, treptat, satul se destramă prin strămutarea locuitorilor la Piatra. Ultimii locuitori ai acestei aşezări, fraţii Marin şi Vasile Burtan au venit la Piatra în anii 1961-1962 când se poate socoti dezafectarea definitivă a satului.