Context național

Sursa text: wikipedia.org

Războiul de Independență este numele folosit în istoriografia românească cu referire la războiului ruso-turc (1877-1878) , unde, România a luptat alături de partea rusă și și-a dobândit independența față de Imperiul Otoman. La 16 aprilie 1877 România și Imperiul Rus au semnat un tratat la București în care trupele rusești au fost lăsate să treacă pe teritoriul românesc, cu condiția ca Rusia să respecte integritatea României.

Mobilizarea a început, și aproximativ 120.000 de soldați au fost adunați în partea de sud a țării. Pe 24 aprilie 1877 Rusia a declarat război Imperiului Otoman și trupele sale au intrat România.

Pe 21 mai 1877 în Parlament, Mihail Kogălniceanu a citit actul de independență al României ca voință a poporului român. O zi mai târziu, pe 22 mai 1877, actul a fost semnat de către Regele Carol I, declarând oficial independența de stat deplină. Guvernul român a anulat imediat tributul care se dădea Turciei (914000 lei), iar suma a fost direcționată în schimb Ministerului de Război . Inițial, înainte de 1877 , Rusia nu a dorit să coopereze cu România, deoarece nu a dorit ca România să participe la tratatele de pace de după război, dar rușii au întâlnit o armată turcă foarte puternică (40.000 de soldați conduși de Osman Pașa la asediul de la Plevna au provocat pierderi grele rușilor).

Din cauza pierderilor mari, Marele Duce Nikolai Nikolaevici, comandantul șef rus, a cerut lui Carol I ca Armata Română să intervină și să se alăture forțele ruse.

Regele Carol I a acceptat propunerea ducelui. Armata română a câștigat bătăliile de la Grivița și Rahova, și la 28 noiembrie 1877 cetatea Plevna a capitulat, iar Osman Pașa predat orașul, garnizoana și sabia colonelului român Mihail Cerchez. După ocuparea Plevnei, armata română a revenit la Dunăre și a câștigat bătăliile de la Vidin și Smârdan. La 19 ianuarie 1878, Imperiul Otoman a solicitat un armistițiu, care a fost acceptat de Rusia și România. România a câștigat războiul, dar la un cost de peste 10.000 de victime. Independența sa față de Poartă a fost în cele din urmă recunoscută de Puterile Centrale pe 13 Iulie 1878.

Piatra la 1877-1878

Prezenţi mereu în şirul marilor evenimente din trecutul ţării, locuitorii din Piatra participă efeciv la cucerirea independenţei de stat a României. Şi pietrenii şi-au dat jertfa de sînge pentru independenţă. Dintre cei plecaţi pe câmpul de luptă nu s-au mai întors acasă: Nicolae Ion, Ion Alexandru, Stoica Stan Rotaru, Baltag Alexandru, Drăguşin Dumitru, Grigore Florea, etc.

În 1877, în comună era amenajat un aşezământ sanitar româno-rusesc în casa familiei Ţacu unde era şi punctul de comandă al subunităţii ruseşti cantonată la Piatra.

Redăm în continuare câteva documente din perioada 1877 în care satul Piatra din Teleorman este menționat:

Islaz, 20 iunie 1877,  Comand. Div. IV activă, General Manu

Turnu Măgurele, 8 iulie 1877, notă a Dr. Russ transmisă de către Oficiul București:

 Turnu Măgurele, 12 iulie 1877, Comand. Div. IV activă, General Manu

 Turnu Măgurele, 4 august 1877, declarația unor oameni simpli care au ajutat la transportul răniților de la Turnu la Piatra la spital: