Așa cum rezultă din textul prezentat, dijma era de 9 din 10, iar țăranul, în totalitate la dispoziția boierului care, dacă vroia, putea să lase o parte din moşie nelucrată, fără să-i pese de familia țăranului. Această organizare îl obligă pe țăran să accepte învoielile impuse de moşieri sau arendaşi.După înfruntarea din primăvara anului 1888, starea de agitație menținându-se permanent, la începutul lunii aprilie 1892, locuitorii din Piatra se răscoală, cauzele fiind abuzurile facute cu prilejul aplicării legii vânzării bunurilor statului la țărani. Capii răsculaților au fost de fapt membrii clubului socialist.

Flacăra răscoalei de la 1907 a ars cu putere și în comuna Piatra, rămânând ca un momnet de seamă în istoria locală în lupta pentru dreptate socială.

Începând din Alexandria, flacăra revoltei s-a extins rapid din sat în sat, din comună în comună, ţăranii formând mari grupuri care, odată constituite, porneau la acțiune desfășurându-se pe raza mai multor localități. În numai câteva zile între 9-14 martie 1907, răscoala cuprinde tot județul.

Unul dintre grupurile cu activitate deosebită a fost cel de la Piatra. În ziua de 9 martie, țăranii din Piatra au început răscoala. Din spusele unor bătrâni reiese că s-au primit vești că la Furculeşti a început Răscoala și atunci pâlcuri-pâlcuri de ţărani s-au adunat în fața primăriei unde au fost întâmpinați de învățătorul Alexandru Penescu, care i-a îndemnat să fie liniștiți, asigurându-i că stăpânirea le va îmbunătăți situația. Neîncrezători în spusele acestuia, cunoscut ca fiind în relații bune cu ciocoii, oamenii, îndemnându-se unii pe alții, s-au îndreptat către casa ciocoiului Gheorghe Dumitrescu cunoscut sub numele de Japonu.

La îndemnul unor ţărani mai curajosi ca Țacu, N. Cioacă, învățătorul Mîndroceanu, etc, ţăranii au început să arunce cu pietre și cărămizi asupra casei și apoi s-au năpustit în curtea boierească. În învălmășeală, boierul și soția acestuia și-au pierdut urma iar ţăranii au trecut la împărțirea produselor, smulgând din pământ stâlpii pătulelor. Convinși că rânduielile trebuie schimbate, răsculații și-au extins activitatea și în comunele din jur. Din telegrama adresata de către prefectul de Teleorman, Florian Moncea, cu numarul 2762, din data de 12 martie 1907, către ministrul de interne Ion I. C. Brătianu proaspat instalat în funcție în aceeași zi, aflăm că locuitorii comunei Piatra “cu mic cu mare” în numar de 2000 au devastat casele proprietarilor Dumitrescu (Japonu) şi Dicu, iar doamna Dumitrescu a fost grav rănită.

Tot aici se arată că, un număr de 1000 de oameni au plecat înarmați cu furci, topoare, casmale, lopeți spre comuna Lisa unde au sfărâmat porțile curții arendașului, au jefuit case, au dat foc conacului care a ars complet. Ca o mărturie în plus pentru aceste evenimente este și declaratia învățătorului D. Voiculescu, care arăta că în seara zilei de 10 martie 1907, aflându-se la dl. I. H. Ionescu unde își avea domiciliul, pe la ora 8.30 seara, un grup de 1000 de oameni din Piatra au trecut în strigăte spre comuna Lisa, unde apoi a auzit ciocănituri la curte și apoi văzând focul arzând. Aceleași lucruri le declară și Marin Puiu din Lisa la interogatoriul din data de 23 martie 1907 de la Turnu Măgurele. La câteva zile, însă, în Piatra își face apariția un pluton de infanterie condus de către un maior. Acesta a ordonat ca țăranii care au participat la răscoală să înapoieze bunurile luate de la boier. Sub presiunea amenințărilor, o parte din țărani au înapoiat produsele, dar cei mai curajoși și înverșunați nu s-au supus. În zilele care au urmat, unitatea a trecut sub comanda sergentului Cristea Capră, moșier din comuna vecină. Acesta a depistat pe unii dintre capii răsculaților și i-a inchis în beciul casei boierului Marin Dicu unde au fost torturați. O parte dintre ei au fost legați cu funiile și duși la Turnu Măgurele pentru cercetări. În fruntea acestora se aflau: Nicolae Cioacă, Vasile Ignat, Marin Strâmbu, Ion Cristea, Ion Filip (Țacu). Nutrind o îndreptățită ură, ţăranii au păstrat amintirea morții lui Caraman, victima schingiuirilor jandarmilor. Înfrângerea răscoalei nu a stins ura pietrenilor împotriva moșierilor și a nedreptății și de acum încolo vor fi angajați în lupta pentru dreptate și libertate.

La Piatra, răscoala din 1907 nu a avut un caracter spontan, nu s-a declanșat ca urmare a unor zvonuri ci a fost momentul de limită al suferințelor. Răscoala s-a pregătit din timp și a avut concursul organelor locale. Din adresa prefecturii districtului Teleorman, serviciul administrativ nr. 6332/26 mai 1907 către ministrul de interne aflăm că primarul și consiliul comunal au știut de pregătirea răscoalei și nu au anunțat, fapt pentru care s-a cerut schimbarea acestora și instituirea unei comisiuni interimare compuse din Năstase G. Ionescu – președinte, Tudorache Marinescu şi Ion Dumitru Bârje ca membrii care să gireze lucrările pâna la alegerea și instalarea noului consiliu comunal. Cu adresa nr. 13884 din 1 iunie 1907 se aprobă cererea prefectului, dar sătenii nu se lasă intimidați, fac contestație semnată de 20 de cetățeni. Contestația se aprobă și se fixează alegeri pentru 10 februarie 1908. Prin ordinul nr. 03016/ 7 martie 1908 se comunică alegerea lui Ion Florea Beznea ca primar și Ion I. Mardale ca ajutor.